duminică, 31 mai 2015
Primul gand scris
Ora 03:35.
Ma
aflu in fata calculatorului; cufundat in melancolie si tristete,cuprins de deznadejde
si dezamagire. De ce? O intrebare atat de grea, dar totusi
atat de simpla. Ma simt indurerat,
incerc sa-mi gasesc un scop; un rost. am
incercat istoria, faptele oamenilor mareti ce si-au croit propriul destin,
propria cale; intr-o lume atat de cruda si nemiloasa.
La inceput, ea mi-a fost
linistea, dar mai tarziu; in timpul studentiei am aflat cu stupoare cat de mic
si nesemnificativ sunt defapt... cat de lipsit de viata si libertate am devenit.
am simtit cum acea institutie “suge” viata din mine, transformandu-ma in
stereotipul omului modern. Stateam
deseori pe geam ; cu tigara in mana, amintindu-mi de copilarie; pictata parca
in culori vii, nepatata de societate si reguli nescrise; imbratisata parca de
inocenta si liniste interioara... mi-e dor! atat de dor. dar mi-a fost dat sa
cresc. sa realizez ca acea copilarie a fost defapt cladita cu munca si sudoarea
voastra, dragi parinti!
Dar si acum,
dupa necontenite lupte cu mine insumi, mi-a fost dat sa va dezamagesc din nou.
Probabil spiritul meu tanar, simtul aventurii si farama de inocenta ce mi-a
ramas in suflet m-a transformat in opusul fiului ce l-ati dorit. Sunt un
visator prins in propriul vis; si ma doare, dar pur si simplu nu pot fi o
marioneta.
Nu vreau sa fiu prins in cosmarul vietii de zi cu zi, nu voi fi
niciodata un mort viu ce-si urmareste mecanic telurile... niciodata! Poate in
alte vremuri mi-as fi dorit... Tot ce vroiam era sa ajungeti intr-o buna zi sa
ma priviti cu mandrie. Inca visez asta, dar e atat de greu sa reusesti in
societatea zilelor noastre; o societate fara scrupule si fara demnitate! O
societate ce urmareste sa creeze un tipar prost gandit si defectuos menit sa se
hraneasca cu sufletele si visele semenilor.. Atat de multe de spus, dar atat de putine
cuvinte.
04:05, tocmai am descoperit
placerea de a scrie.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)